Un monitor alimentat pe USB!
Monitoarele obișnuite sunt alimentate de adaptoare voluminoase ce ocupă mult spațiu. Acestea integrează transformatoare de curent, diode de redresoare și un sistem electronic de control pentru a oferi suficient de multă putere pentru alimentarea ecranului. Dacă modelele vechi erau însetate de energie, noile monitoare de la ASUS sunt atât de economice încât curentul furnizat de un port USB este suficient pentru funcționarea monitorului. Deși pare greu de crezut, monitorul ASUS alimentat pe USB este o realitate.
ASUS MB168 este un monitor portabil de 15.6 inci ce se alimentează cu ajutorul unui cablu USB. Matricea LCD iluminată cu LED-uri are un consum de numai 5W. Pe lângă faptul că are un consum redus, monitorul MB168 cântărește numai 800 de grame și are o grosime de 8mm. Utilizatorii pot opta pentru versiunea cu rezoluție Full HD (1920×1080) sau pentru cea cu rezoluție 1366×768. Indiferent de alegere, alimentarea acestora se realizează cu ajutorul portului USB.