Ce îmbunătățiri aduce noul ROG Zephyrus M16 (2022)
Noua ediție a laptopului ROG Zephyrus M16 (2022) aduce gamerilor de pretutindeni o serie de îmbunătățiri substanțiale, elevând dotarea hardware la un nivel de top și oferind inconfundabilele inovații marca ASUS. Viitorul tău Zephyrus va avea procesoarele (inclusiv cel grafic) substanțial îmbunătățite, o memorie nouă DDR5 și un ecran nou și absolut superb. Dar să le luăm pe rând…
Ecran PRO de 16 inchi într-o carcasă de 15 inchi
Ecranul este principalul punct de atracție al oricărui laptop, iar ecranul de 16 inchi al lui Zephyrus M16 (2022) știe cum să îți captiveze privirea, datorită unui excelent raport ecran/corp de 94% și a marginilor super înguste. Raportul de aspect 16:10 maximizează și mai mult suprafața ecranului, oferind mai mult spațiu pentru lucru sau pentru distracție.
Cu o rezoluție QHD de o claritate impecabilă, împreună cu un panou de 165 Hz / 3 ms care suportă Adaptive Sync, jocurile sunt rulate foarte fluid, cu cea mai înaltă fidelitate. În combinație cu o acoperire de 100% a gamei de culori DCI-P3, Pantone Validation, Dolby Vision, 500 de niți de luminozitate și un timp de răspuns de 3 ms, ecranul certificat ROG Nebula Display al lui M16 este perfect nu numai pentru gameri, ci și pentru creatorii de conținut.
Designul aerodinamic și elegant a permis instalarea unui ecran extins de 16 inchi într-o carcasă ultra-subțire de 15 inchi. Mai ușor și mai mic decât predecesorii cu până la 5%, noul Zephyrus M16 oferă performanțe de neegalat într-un format portabil.
Performanțe de ultimă generație pentru gameri și creatori
Joacă-te, fă streaming și creează la un nivel profesional cu un procesor care urcă în gamă până la un Intel Core™ i9-12900H din generația a 12-a. Noul procesor Core i9 este capabil să ruleze cu o frecvență de până la 5 GHz și este asociat cu un GPU GeForce RTX 3080 Ti, cu o frecvență de până la 1175 MHz (1125 MHz Boost Clock + 50 MHz OC) la un TGP maxim de 120 W (100 W +20 W) cu Dynamic Boost.
Cu nou inclusul comutator MUX, poți comuta cu ușurință între unitățile grafice, pentru a maximiza performanța sau durata de viață a bateriei. MUX permite trimiterea directă către ecran a imaginilor provenite de la placa grafică, fără a mai folosi cipul grafic inclus în procesorul sistemului, cum se întâmpla până acum. Sistemul este echipat cu o memorie RAM nouă și ultra-rapidă DDR5-4800, extensibilă la 48 GB.
Jocurile, aplicațiile și fișierele de mari dimensiuni se încarcă și mai rapid pe un SSD PCIe Gen 4 ultrarapid. Până la 2 TB de stocare extensibilă îți oferă spațiu suficient pentru toate fișierele tale. Cel de-al doilea slot M.2 SSD suportă RAID 0 și îți permite să adaugi cu ușurință mai mult spațiu de stocare pentru a crește capacitatea totală sau să rulezi un scratch disk separat pentru a accelera crearea de conținut.
Sunet de calitate premium
Streaming-ul, înregistrarea și jocurile sunt simplificate cu sistemul audio multi-fațetat al lui Zephyrus M16. Dispunând de șase difuzoare cu tehnologie Dolby Atmos, tweeterele gemene și wooferele duble cu anulare de forță oferă o acustică frumos echilibrată, cu certificare Hi-Res, care redă media la cea mai înaltă fidelitate. O matrice de microfoane 3D personalizabilă captează sunetul într-o varietate de scenarii, în timp ce funcția Two-Way AI Noise Cancelation asigură claritate audio și pentru fluxurile de intrare și pentru cele de ieșire.
Portabilitate reală pentru un stil de viață în mișcare
Bateria mare de 90 Wh oferă o autonomie de până la 10 ore (redare video 1080p). Cu Thunderbolt™ 4 ultrarapid, te poți conecta în mod convenabil la toate perifericele tale, iar cu USB-C Power Delivery 3.0 îți poți încărca laptopul de la acumulatori portabili, astfel încât să nu trebuiască să întrerupi lucrul sau creația atunci când nu există o priză în apropiere.
M16 dispune de toate porturile I/O necesare pentru a-ți spori productivitatea și experiența de joc oriunde te-ai afla. Portul versatil Thunderbolt 4 oferă conectivitate rapidă la cele mai noi dispozitive. Suportul pentru DisplayPort 1.4 îți permite să te conectezi la monitoare de înaltă rezoluție. Există, de asemenea, un slot pentru carduri MicroSD inclus, pentru a transfera cu ușurință fotografii și videoclipuri.
Camera web HD integrată în rama superioară subțire, împreună cu tehnologiile de reducere a zgomotului 3DNR, are acum și tehnologie IR, astfel încât conectarea la laptop cu Windows Hello să fie floare la ureche.