HTML5 și viitorul dezvoltării web
HTML5 nu mai e o noutate în domeniul online. Noua versiune a limbajului de mark-up a strârnit o mare forfotă pentru că reprezintă o alternativă veritabilă pentru Flash.
De ce să aleg HTML5 în loc de Flash? Întrebarea este simplă pentru internauții serioși. Adobe Flash a fost pentru o lungă perioadă cea mai bună alegere pentru dezvoltarea unui site interactiv cu conținut dinamic. Pe parcursul evoluției programării Flash, necesitățile hardware au crescut foarte mult. Asta poate deveni o adevărată problemă pentru unele device-uri sau smartphone-uri. În plus, cu fiecare versiune nouă de Adobe Flash, un update trebuia făcut.
HTML5 ne scapă de multe probleme. Oferă aceeași experiență dinamică precum un site bazat pe Flash chiar și pe dispozitive slabe din punct de vedere hardware și fără a avea nevoie de update-uri software. Un exemplu de site creat în totalitate cu HTML5 este pagina lui ASUS Transformer Prime. Singura cerință de sistem pentru HTML5 este un browser web actualizat. Un browser incompatibil cu HTML5 nu va reda efectele și animațiile. Puteți testa acest lucru dacă aveți instalată o versiune veche de Internet Explorer.