CES 2022: ASUS lansează a doua generație de laptopuri TUF Dash F15, cu memorii DDR5
Lansat inițial în 2021, TUF Dash oferă un format mai subțire și mai ușor, infuzat cu ADN-ul TUF Gaming. Continuând în aceeași direcție, TUF Dash F15 – modelul 2022 – a fost actualizat și îmbunătățit cu cele mai noi componente hardware, menținând în același timp grosimea carcasei sub 20 mm.
Având un procesor Intel Core i7-12650H din generația a 12-a și o placă video ce urcă în gamă până la NVIDIA GeForce RTX 3070 Laptop cu MUX Switch, TUF Dash F15 este o mașină de gaming excepțional de performantă într-o carcasă subțire și ușoară.
Noua memorie DDR5, care rulează la 4800 MHz, susține cu ușurință chiar și cele mai intense activități multitasking, iar sloturile SSD duale cu suport PCIe 4.0 permit o stocare de mare viteză mai mult decât suficientă în timpul deplasărilor.
Pentru imagini uimitoare, un panou QHD de 165 Hz cu o acoperire de 100% a spațiului de culoare DCI-P3 menține jucătorii captivați și oferă un spațiu de culoare precisă pentru crearea de conținut.
Cu suport Thunderbolt 4, adăugarea unui dock extern sau a unei unități de stocare de mare viteză este simplă și directă. În plus, pentru a fi liniștit în timpul deplasărilor, TUF Dash F15 suportă, de asemenea, USB Type-C Power Delivery de până la 100 W, permițând reîncărcări prin intermediul unei mari varietăți de încărcătoare și pachete de baterii compatibile.
RECOMANDARE: Află mai multe despre lansările ASUS de la CES 2022