HomeProduseLaptopuriASUS VivoBook 14 (X412), 15 (X512) și 17 (X712) oferă imagini captivante prin ecranele cu rame subțiri și grafica NVIDIA GeForce
ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

ASUS VivoBook 14 (X412), 15 (X512) și 17 (X712) oferă imagini captivante prin ecranele cu rame subțiri și grafica NVIDIA GeForce

Cu prilejul CES 2019, ASUS a anunțat trei noi modele din familia VivoBook: VivoBook 14 (X412) de 14″, VivoBook 15 (X512) cu diagonala de 15″ și VivoBook 17 (X712) cu diagonala de 17,3″. VivoBook 14 și VivoBook 15 beneficiază de ecrane NanoEdge, cu rame aproape invizibile pe cele patru laturi, cu un raport ecran/corp de cel puțin 87% (pe VivoBook 14) pentru o experiență captivantă. În același timp, VivoBook 17 are un ecran cu rame subțiri și un raport ecran/corp de 85%.

Rama foarte subțire permite montarea unui ecran mai mare într-o carcasă mai mică, reducând amprenta laptopului pentru a-l face mai compact și mai portabil.

Aceste laptopuri au la bază procesoare Intel Core i7 din generația a 8-a cu grafică discretă NVIDIA GeForce MX130 și includ balamaua ErgoLift ce înclină tastatura, replicând senzația unei tastaturi desktop pentru o experiență de utilizare mai confortabilă. VivoBook 14 și VivoBook 15 sunt disponibile în patru culori superbe, astfel că utilizatorii pot selecta nuanța ce le exprimă cel mai bine personalitatea. Pe lângă cele clasice – Transparent Silver și Slate Grey – avem Peacock Blue iridescent, care își schimbă tonul de culoare în funcție de modul în care lumina atinge suprafața laptopului – și Coral Crush, culoarea anului 2019.

Ecrane NanoEdge cu rame aproape invizibile
Designul NanoEdge, cu ramă foarte îngustă pe cele patru laturi, le oferă modelelor VivoBook 14 și VivoBook 15 margini care măsoară numai 5,7 mm, generând rapoarte ecran/corp de până la 87%, respectiv 88%. VivoBook 17 are un raport ecran/corp ușor mai mic, de 85%.

Panourile FHD oferă unghiuri largi de vizualizare și o reproducere excepțională a culorilor pentru imagini clare, chiar și atunci când sunt privite din poziții extreme. Ecranul NanoEdge conferă o amprentă mai mică, crescând portabilitatea laptopului fără a sacrifica dimensiunea afișării.

ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

Procesor puternic Intel Core și stocare duală
VivoBook 14 și VivoBook 15 au la bază cea de a 8-a opta generație de procesoare Intel Core i7 cu grafică NVIDIA GeForce MX130. Acestea au stocare duală ce poate fi configurată în versiuni de până la 256GB SSD și 2TB HDD. VivoBook 14, 15 și 17 suportă și memorie Intel Optane, care accelerează în mod inteligent performanța hard disk-ului, accelerează multitaskingul, reduce timpul de încărcare a aplicațiilor și durata de inițializare pentru sistemul de operare. Alături de acestea, conexiunile Wi-Fi 6 (802.11ac) dual-band furnizează viteze de până la 867Mbps – de șase ori mai rapide decât 802.11n – pentru streaming video fără întreruperi și browsing web fluid. VivoBook dispune, de asemenea, de tehnologia Bluetooth 4.2.

Conceput cu gândul la confort
Noul VivoBook 14 (precum și modelul X420 anunțat înaintea acestuia) dispune de uimitorul NumberPad – o nouă soluție ce rezolvă lipsa unei tastaturi numerice dedicate pe laptopurile mici. În utilizarea normală, NumberPad este un touchpad Windows Precision, de mari dimensiuni, acoperit cu sticlă, ce suportă elemente multiple de gestică. O atingere pe simbolul NumberPad de pe touchpad îl transformă într-o tastatură numerică iluminată LED, cu un format familiar pentru introducerea ușoară de date. Un senzor de amprente, încorporat opțional în touchpad, oferă acces în mediul securizat la o singură atingere prin Windows Hello, astfel încât autentificarea să fie mai ușoară și mai sigură.

ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

Tastatură iluminată de dimensiuni complete este perfectă pentru lucrul în medii slab iluminate. Aceasta are o construcție robustă, dintr-o singură bucată, și o cursă a tastelor de 1,4 mm (1,3 mm pentru VivoBook 14) pentru o dactilografiere confortabilă. Balamaua ErgoLift de pe noua serie VivoBook conferă mai mult confort în timpul perioadelor lungi de utilizare. Designul unic înclină automat tastatura atunci când laptopul este deschis, dând senzația familiară unei tastaturi desktop.

Opțiunile de conectivitate includ porturi USB Type-C (USB-C), USB 3.1 Gen 1 Type-A și USB 2.0, ieșire HDMI și un cititor microSD pentru o compatibilitate extinsă cu perifericele curente, ecrane și proiectoare.

Toate modelele VivoBook dispun de o baterie de înaltă calitate cu o durată de viață ce acoperă întreaga zi și o durată de viață de până la 3 ori mai mare decât bateriile litiu-ion standard.

ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

ASUS VivoBook 14/15 UX412/UX512

Tehnologia de reîncărcare rapidă le permite utilizatorilor să încarce bateria la 60% din capacitate în doar 49 de minute. Tehnologia integrată ASUS Battery Health Charging oferă siguranță în timpul încărcării, având măsuri de protecție pentru a diminua rata de expansiune a bateriei în timpul încărcării, asigurând faptul că bateria rămâne în condiții bune.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.asus.com/Laptops/ASUS-VivoBook-14-X412UF/ and https://www.asus.com/Laptops/ASUS-VivoBook-15-X512UF/

Specificații ASUS VivoBook
Procesor X412 și X512:
Intel Pentium™ 4417
Intel Core™ i3-7020 (Kabylake U)
Intel Core™ i7-8550 / i5-8250 / i3-8130 (Kabylake R)
Intel Core™ i7-8565 / i5-8265 / i3-8145 (Whiskey Lake U)
X712:
Intel Core™ i7-8565 / i5-8265 / i3-8145 (Whiskey Lake U)
Sistem de operare Windows 10 Home / Windows 10 Pro
Ecran X412:
14″ FHD (1920 x 1080) cu unghiuri largi de vizualizare
14″ FHD (1920 x 1080)
14″ HD (1280 x 720)
X512:
15.6″ FHD (1920 x 1080) cu unghiuri largi de vizualizare
15.6″ FHD (1920 x 1080)
15.6″ HD (1280 x 720)
X712:
17.3″ FHD (1920 x 1080) cu unghiuri largi de vizualizare
17.3″ FHD (1920 x 1080)
17.3″ HD+ (1600 x 900)
Video X412 și X512:
Intel UMA cu 2GB VRAM
NVIDIA GeForce MX110 cu 2GB VRAM
NVIDIA GeForce MX130 cu 2GB VRAM
X712:
Intel UMA cu 2GB VRAM
NVIDIA GeForce MX110 cu 2GB VRAM
Memorie X412, X512 și X712:
până la 16GB DDR4 2400 RAM
Stocare X412, X512 și X712:
128GB / 256GB SSD cu 1TB / 2TB HDD
Wireless 802.11ac dual-band Wi-Fi
Bluetooth 4.2
Conectivitate X412:
1 x USB 3.1 Gen 1 Type-A
1 x USB 3.1 Gen 1 Type-C (USB-C™)
1 x USB 2.0
1 x HDMI
1 x Audio jack combo
1 x Micro SD Card reader
X512 și X712:
1 x USB 3.1 Gen 1 Type-A
1 x USB 3.1 Gen 1 Type-C (USB-C™)
1 x USB 2.0
1 x HDMI
1 x Audio jack combo
1 x cititor de carduri Micro SD
Audio tehnologie ASUS SonicMaster, microfon
Baterie X412: 37Wh baterie litiu-polimer (2 celule)
X512: 32 / 37Wh baterie litiu-polimer (2 celule)
X712: 32Wh baterie litiu-polimer (2 celule)
Culori X412 și X512:
Transparent Silver, Slate Grey, Peacock Blue și Coral Crush
X712
Transparent Silver
Dimensiuni X412: 322,4 x 212,7 x 19,5 mm
X512: 357,2 x 230,4 x19,5 mm
X712: 406,9 x 253,75 x 21,4 mm
Greutate X412: 1,5 Kg
X512: 1,6 Kg
X712: 2,1 Kkg