ASUS Transformer Book T100 – laptopul oficial ICEEfest 2014
ASUS Transformer Book T100 este laptopul oficial ICEEfest 2014. Portabilul convertibil în tabletă va fi prezent în perioada 12-13 iunie la evenimentul ce va atrage peste 1500 de participanți activi în domeniile marketing și comunicare, media online și publicitate.
Cu prilejul ICEEfest 2014 (Interactive Central and Eastern Europe Festival), laptopul-tabletă Transformer Book T100 va putea fi testat în cadrul standului ASUS din zona Expo a festivalului.
ICEEfest este organizat de ThinkDigital, în parteneriat cu Orange. Festivalul a ajuns anul acesta la cea de-a 3-a editie și se va desfășura din nou la Grand Cinema & More din cadrul Băneasa Shopping City, joi 12 și vineri 13 iunie. Peste 30 de ore vor totaliza sesiunile de pe scenele ICEEfest, fiind așteptați peste 1.500 de participanți din 9 țări. 72 de speakeri, invitați și traineri din 47 de țări, reprezentând 54 de companii majore vor fi prezenți pe cele 3 scene ale festivalului. Mai multe detalii pot fi găsite aici.
ASUS Transformer Book T100 este un model compact, ușor, care poate fi folosit atât ca o tabletă cu Windows 8 cât și ca un laptop clasic. În spatele ecranului cu diagonala de 10.1 se află integrate toate componentele hardware, inclusiv bateria, astfel încât T100 să poată funcționa independent de tastatura dock. Autonomia de 11 ore oferă o mai mare libertate de mișcare, studenții și oamenii de afaceri având la dispoziție un instrument util, ce poate funcționa o întreagă zi. Noul model ASUS oferă software-ul Office Home and Student 2013.
„ASUS Transformer Book T100 răspunde cerințelor de productivitate și mobilitate ale celor care activează în domeniul online, fiind accesibil unui public larg. Disponibilitatea aplicațiilor din mediul Windows, flexibilitatea de a opera atât ca tabletă, cât și laptop, precum și autonomia de până la 11 ore sunt atuurile care îi permit continuarea activității dincolo de limitele unui birou sau ale unui program„, spune Liviu Marica, PR & Marketing Manager ASUS România.
ASUS Transformer Book T100 este motorizat de procesorul Intel Atom Bay Trail-T Z3740 cu patru nuclee fizice, tactate la 1.86GHz. Acesta oferă suficientă putere de calcul în condițiile unui consum energetic redus. Utilizatorul beneficiază de un echilibru între multi-tasking și eficiență energetică.
Cât costă ASUS Transformer Book T100
ASUS Transformer Book T100 este disponibil în România, având un preț recomandat de 1649 lei (TVA inclus). Modelul cu hard-disk integrat de 500GB costă aproximativ 1849 lei (TVA inclus). Laptopul poate fi cumpărat din majoritatea magazinelor IT&C, fie ele offline sau online. În unele cazuri, comercianții pot derula promoții proprii cu T100.
Specificații tehnice ASUS Transformer Book T100
- Procesor: Intel® Bay Trail-T Quad Core Z3740 1.33 GHz
- Sistem de operare: Windows 8
- Memorie: 2 GB
- Ecran: 10.1″ 16:9 IPS HD (1366×768) cu ecran Multi-Touch
- Grafică: Intel® HD Graphics integrat
- Stocare: 64GB eMMC / 64GB eMMC + 500 GB HDD
- Cititor de carduri: Micro SD
- Cameră: 1.2 Mega Pixel
- Rețea: Integrat 802.11 a/b/g/n, Bluetooth™ V4.0
- Porturi: 1 x USB 3.0, 1 x Microphone-in/Headphone-out jack, 1 x Micro USB, 1 x micro HDMI
- Audio: 2 difuzoare încorporate și microfon dublu, Tehnologie audio SonicMaster
- Baterie: 2celule : 31 Watt/oră
- Greutate: Tablet – 0.55 kg, Dock – 0.52 kg, Dock (HDD Dock) – 0.60 kg
Cum suntem în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, vă recomandăm clipul „Dare to Move” ce are în prim plan portabilul ASUS Transformer Book T100, cu care eroul reclamei driblează prin birou.