ASUS Taichi – ce putem face cu două ecrane?
Cu prilejul conferinței Computex 2012, publicul a văzut pentru prima dată un nou concept de design revoluționar odată cu noul ASUS Taichi. La prima vedere, Taichi poate părea un simplu ultrabook la fel ca Zenbook-ul. Supriza pe care o aduce este ecranul senzitiv secundar, plasat pe spatele laptopului. Taichi poate fi folosit ca orice alt ultrabook, dar odată închis capacul, devine o tabletă multi touch cu suport pentru stiloul electronic.
Un design atât de deosebit atrage de la sine câteva întrebări din partea utilizatorilor. Cum pot profita de acest produs?
În primul rând, merită menționat faptul că cele mai multe scenarii de utilizare vor fi descoperite pe măsură ce utilizatorii vor învăța să profite la maxim de potențialul lui Taichi. Până atunci, putem să speculăm câteva situații în care ASUS Taichi ne-ar putea fi de mare folos.
În contextul unei conferințe restrânse sau al unei ședințe la locul de muncă, montarea și reglarea proiectorului este una dintre cele mai sâcâitoare sarcini. Se irosește timp prețios. Cu ASUS Taichi este foarte simplu să împarți conținutul de pe ecranul ultrabook-ului cu colegii din jur. Cu o simplă apăsare de buton imaginea redată pe ecranul principal poate fi copiată pe cel secundar. La fel de simplu, putem arăta și poze prietenilor. Unghiul de vizibilitate nu mai reprezintă o problemă când te bucuri de un ecran secundar.
Un alt aspect care nu poate fi trecut cu vederea este faptul că avem un două tipuri de ecrane diferite, unul obișnuit cu tastatură fizică, dar și un ecran senzitiv, iar trecerea între cele două se face foarte ușor. Windows 8 încorporează două tipuri de interfețe optimizate pentru ecrane obișnuite și ecrane senzitive. Diferența de uzabilitate dintre cele două este foarte mare, dar utilizatorul unui ASUS Taichi nu va simți nici un fel de impediment.
Urmăriți o filmare Tech in Style cu o scurtă discuție pe tema scenariilor de utilizare a lui ASUS Taichi.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=qyftALS5zRc&w=600]