ASUS și Google anunță noua tabletă Nexus 7
ASUS și Google au anunțat noul Nexus 7, o tabletă de 7 inci cu Android, având un ecran foarte clar și încărcare wireless integrată, ce elimină nevoia alimentării prin cablu. Construit pentru a oferi tot ce-i mai bun de la Google, într-un format incredibil de subțire, ce se potrivește perfect în palmă, noul Nexus 7 continuă relația de succes dintre ASUS și Google, ce a început în 2012 odată cu prima tabletă Nexus 7.
Având un ecran FullHD de 7 inci cu o densitate uimitoare de 323 pixeli-per-inci (peste 2.3 milioane de pixeli), noul Nexus 7 redă aplicațiile, jocurile, cărțile și filmele la un nivel de calitate a imaginii fără precedent. Tehnologia ASUS TruVivid îmbunătățește claritatea culorilor și luminozitatea, în timp ce ecranul IPS oferă unghiuri de vizualizare largi de 178 de grade. Sticla Corning Glass, rezistentă la zgârieturi, împreună cu exteriorul aderent, plăcut la atingere, garantează că noul Nexus 7 este un produs robust, în ciuda grosimii de 8.65mm și a greutății de doar 290 de grame. Nexus 7 este mai portabil decât o carte de buzunar.
Noul Nexus 7 este motorizat de procesorul Qualcomm Snapdragon S4 Pro quad-core cu 2GB RAM pentru performanțe incredibile și jocuri mobile captivante. Eficiența energetică este ridicată, autonomia tabletei atingând 10 ore. Filmele și jocurile se aud uimitor grație tehnologiei audio Cingo de la Fraunhofer, creatorii formatului MP3 (vezi www.fraunhofer-cingo.com pentru mai multe detalii).
Având camere video de înaltă calitate, atât frontal cât și pe spate, noul Nexus 7 este ideal pentru comunicarea video prin Google Hangouts și poate captura fotografii clare, filme și imagini panoramice Photo Spheres la 360 de grade, ce pot fi partajate instant în rețeaua Google+. Noul Nexus 7 dispune de Wi-Fi dual-band și opțional, de 4G LTE pentru streaming HD fluid, navigare web și descărcări rapide ale fișierelor online.
Noul Nexus 7 este prima tabletă livrată cu Android 4.3, cea mai recentă versiune a celui mai popular sistem de operare mobil din lume. Tabletele sunt perfecte pentru a fi utilizate în comun de mai multe persoane, iar Android 4.3 introduce profile restricționate ce le permite părinților, de exemplu, să limiteze accesul copiilor la conținut inadecvat. De altfel, centrele comerciale pot utiliza tabletele pentru prezentarea produselor sau ca puncte din sistemul de vânzare.
Android 4.3 suportă, de asemenea, tehnologia Bluetooth Smart, ce deschide calea aplicațiilor mobile ce se conectează la dispozitive noi, cum ar fi senzorii de fitness. Nexus 7 vine preîncărcat cu aplicații Google precum: Chrome, Maps, YouTube, Hangouts și Google Now ce sunt concepute pentru mediul cloud, deci totul va funcționa perfect pe mai multe dispozitive. Google Play este cel mai simplu mod de a vă bucura de o gamă variată de conținut, fără fire, fără bătăi de cap, doar divertisment pur. Mai mult, poate fi accesată cea mai mare colecție de cărți electronice, se pot asculta milioane de melodii și urmări mii de filme și emisiuni TV, toate disponibile instant. Cu un portofoliu în continuă expansiune, oferta de aplicații pentru tablete va satisface pe toată lumea.
Noile modele Nexus 7 vor ajunge pe piața românească începând din luna septembrie. Nexus 7 cu 16GB și Wi-Fi va costa aproximativ 1199 lei (TVA inclusiv), iar Nexus 7 cu 32GB, Wi-Fi și LTE va costa aproximativ 1749 lei (TVA inclusiv). Prețurile depind de evoluția cursului valutar.
Specificații ASUS Google Nexus 7
- Ecran IPS 7.02”, Rezoluție 1920×1200 pixeli, Densitate 323 ppi, Protejat cu sticlă Corning Glass
- Procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro quad-core la 1.5GHz
- Grafică Adreno 320, 400 MHz
- RAM 2GB
- Dimensiuni 114 x 200 x 8.65mm
- Greutate 290g (Wi-Fi), 299g (LTE)
- Camera principală 5 megapixeli, auto focus, Diafragmă f2.4
- Cameră frontală 1.2 megapixeli, focus fix
- Sunet stereo de la Fraunhofer
- Memorie 16 sau 32GB
- Wireless Dual-band Wi-Fi (2.4G/5G) 802.11 a/b/g/n, NFC (Android Beam), Bluetooth 4.0
- Acumulator 3950 mAh
- Autonomie până la 10 ore în browsing web, 9 ore de redare video HD
- Senzori accelerometru, senzor de lumină ambientală, senzor de proximitate, giroscop, senzor de câmp magnetic
- Conectori MicroUSB, Slim Port, conector 3.5mm, microfon,
- Sistem de operare Android 4.3 Jelly Bean