ROG și Tencent Games își unesc forțele pentru gaming-ul mobil
Republic of Gamers (ROG) anunță parteneriatul strategic cu Tencent Games, un important dezvoltator de jocuri din China, pentru a îmbunătăți experiența în gamingul pe viitorul ROG Phone II. Despre acest telefon se cunosc puține lucru în prezent, însă ASUS promite un model echipat cu procesor de înaltă performanță, un sistem de răcire inovator și numeroase accesorii menite să completeze experiența utilizatorului.
Drept lider în gamingul hardware, ROG a impresionat utilizatorii cu performanțele incredibile, funcționalitate și design. Prin intermediul acestui parteneriat, ROG și Tencent Games vor dezvolta împreună ROG Phone II, aducând un hardware nou, puternic și software optimizat pentru a oferi performanță din generația următoare.
Primul smartphone ROG pentru gaming este disponibil în România din toamna anului 2018 și are acum un preț de aproximativ 4300 lei (cu toate taxele incluse).
Prezentarea telefonului de gaming ROG PHONE si a accesoriilor sale
ROG Phone (ZS600KL) are la bază cea mai rapidă platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 845 octa-core la 2.96GHz, cu grafică optimizată Qualcomm Adreno 630 și 8GB memorie RAM. Telefonul depășește modelele concurente în ceea ce privește performanța, în timp ce ecranul AMOLED redă imagini la o rată de refresh de 90Hz și un timp de răspuns de 1ms pentru efecte vizuale HDR incredibile.