Republic of Gamers participă la East European Comic Con 2019
Republic of Gamers participă și anul acesta la East European Comic Con 2019, susținând gamingul și sportul electronic din România. Evenimentul debutează pe 24 mai 2019, vizitatorii fiind așteptați în cadrul complexului expozițional Romexpo începând cu ora 16. (vezi harta)
Turnee în cadrul standului Republic of Gamers
ASUS vă așteaptă, ca în fiecare an, cu un stand spectaculos cu o suprafață de 120 de metri pătrați, unde veți putea testa cele mai noi sisteme de gaming. Sâmbătă, 25 mai, vor avea loc primele confruntări pe sisteme ASUS, existând turnee pe fiecare categorie de jocuri. Specialiștii în Mortal Kombat și fanii FIFA 19 vor avea șansa de a întâlni adversari pe măsură, jucând pe sisteme de gaming ce funcționează ireproșabil. Competițiile vor continua cu meciurile de League of Legends și Apex Legends pe echipe.
Cei care preferă pur și simplu să testeze noile modele ASUS pot profita de sesiunile FreeToPlay. În ziua următoare, 26 mai 2019, vor avea loc meciurile finale ale turneului Apex Legends, precum și o tombolă specială spre sfârșitul zilei.
Sistemele ROG expuse la Comic Con 2019
Anul acesta, Republic of Gamers expune în premieră pentru public laptopurile ROG Zephyrus S GX502, ROG G703GX, ROG Strix G531, precum și modelul ROG Zephyrus S GX701, cel mai subțire portabil, cu accelerator grafic NVIDIA, din portofoliul companiei.
ROG Zephyrus S GX502 – subțire și puternic
ROG Zephyrus S valorifică designul tradițional al laptopurilor, fiind adaptat pentru a-i satisface atât pe jucătorii avansați, cât și pe creatorii de conținut profesional. Carcasa este întărită cu ranforsări interne sub formă de fagure mai ales în zone în care trebuie să suporte frecvent sarcini mari. Aliajul de magneziu, utilizat la fabricarea carcasei, este ușor și rezistent, contribuind la calitatea generală a produsului. Zephyrus S GX502 rezistă la torsiuni, având o construcție solidă, iar acoperirea exterioară fină conferă o senzație plăcută la atingere.
Frecvența plăcii grafice NVIDIA GeForce RTX 2070 poate să crească până la 1540MHz cu ROG Boost în modul Turbo, grație sistemului avansat de răcire AAS. Jucătorii se vor putea bucura de un „gameplay” fluid la un număr ridicat de cadre pe secundă în „shooter”-ele de mare intensitate.
Zephyrus S GX502, asemeni altor modele expuse, poate fi dotat cu un ecran performant cu frecvența de 240Hz și 3ms timp de răspuns. Având o grosime de numai 18,9 mm și cântărind 2 Kg, noul model este ușor de transportat în cadrul oricărui eveniment de gaming, indiferent dacă este unul de amploare precum East European Comic Con 2019 sau un „lan party” între prieteni.
ROG Strix – optimizat pentru esports
Noile modele cu dimensiuni medii sunt disponibile în versiunile SCAR III și Hero III, optimizate pentru a domina în esports. Balamalele de tip foarfecă sunt astfel poziționate pentru a face loc ventilației suplimentare din zona 3D Flow Zone din spate, iar o tăietură asimetrică sub ecran evită interferențele cu fluxul de aer din împrejur. Stilul personalizat permite iluminatului Aura Sync să se extindă în mediu cu o bară de lumină opțională ce se desfășoară în partea din față și pe lateralele corpului.
Modelele ROG Strix G531 pot fi ușor modificate și upgradate. Odată ce întoarcem carcasa vom descoperi șuruburile Phillips standard ce nu necesită scule speciale pentru a fi îndepărtate. Toate sunt accesibile, iar împreună cu clemele mici de sub carcasă, simplifică separarea panoului inferior și accesul la componentele din interior.