ASUS premiază voluntarii Let`s Do It, Romania!
ASUS premiază voluntarii care vor participa la campania Let`s Do It, Romania! În data de 15 septembrie 2018, va avea loc ziua curățeniei naționale, zi în care mii de voluntari, din toate colțurile țării, vor aduna deșeurile aruncate la voia întâmplării, în natură.
Românii din toate județele au raportat zonele cu deșeuri și au contribuit la realizarea unei hărți electronice, un instrument unic în România, pe baza căruia voluntarii vor ieși la curățenie.
Cei care au contribuit la Harta Deșeurilor, au trebuie să descarce gratuit aplicația de mobil World Cleanup, disponibilă pentru iOS și Android, și să raporteze zone cu deșeuri. Toate zonele cu deșeuri sunt încărcate în World Waste Platform, prima bază de date despre deșeuri dezvoltată la scală internațională. Aceasta cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.
Pe 15 septembrie 2018 va avea loc o nouă Zi de Curățenie Națională “Let`s Do It, Romania!”, care va reuni, la nivel internațional 150 de țări sub umbrela World Cleanup Day.
Let`s Do It, Romania! premiază voluntarii care au contribuit la realizarea hărții deșeurilor, inclusiv cu premii ASUS.
Cei mai harnici voluntari vor câștiga următoarele premii:
• Premiul cel Mare: O excursie pentru două persoane în România oferită de Kaufland România
• Premiu special: Ultrabook ASUS ZenBook UX430 – Află mai multe despre laptop
• Premiul II: Smartphone ASUS ZenFone 5 Lite – Află mai multe despre telefon
• Premiul III: O bicicleta COBI personalizată în funcţie de dorinţele câştigătorului
• Menţiune: 20 pachete x 20 doze de Red Bull, 80 pachete x 10 produse Mondelez
Oricine poate participa la campania Let`s Do It, Romania!
În România, Let`s Do It, Romania! își propune să mobilizeze 1 milion de voluntari. Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională se face pe www.letsdoitromania.ro, iar cei înscriși vor putea să-și aleagă zonele pe care le curăță prin intermediul aplicației World Cleanup. Rețeaua Let`s Do It, Romania! cuprinde echipe locale în cele 41 de județe, 200 de voluntari fiind parte din organizarea campaniei.
Mișcarea Let`s Do It, World!, organizatorul evenimentului World Cleanup Day, a luat naștere în 2008, atunci când Estonia a organizat prima Zi de Curățenie Națională și a reușit să mobilizeze 50 000 de voluntari într-o singură zi. România este parte din rețeaua internațională Let`s Do It World! încă de la început, fiind a patra țară care a organizat o acțiune națională de curățenie. Comunitatea s-a dezvoltat în ultimii 10 ani și numără astăzi 150 de țări cu experiență sau care vor organiza pentru prima oară o Zi de Curățenie Națională în 2018.