ASUS PL-X52P sau cum să ai internet la priză
Extinderea rețelei de internet poate fi o sarcină mai dificilă decât pare la prima vedere. Dacă montarea unui router wireless este cea mai simplă metodă de a avea internet într-o casă sau într-un apartament, amplasarea unor cabluri UTP este ceva mai costisitoare și presupune găuri în pereți și tencuieli, în cazurile mai nefericite.
Internet la priză
Într-o casă de patrimoniu sau într-o casă cu finisaje sofisticate și pereți groși, distribuția internetului este o chestiune dificilă. De această problemă se lovesc destul de des tehnicienii providerilor de internet. Restricțiile privind tragerea cablurilor sau imposibilitatea de a penetra cu unde radio un zid gros de cărămidă i-au determinat pe inginerii de la ASUS să caute noi soluții.
ASUS PL-X52P extinde rețeaua de internet prin utilizarea rețelei electrice a casei și a prizelor. Modelul PL-X52P este format din două adaptoare, unul transmițător și unul receptor ce se potrivesc perfect în priză.
Cum funcționează internetul prin priză
Montarea transmițătoarelor ASUS PL-X52P este foarte simplă. Adaptorul transmițător îl conectați la router prin intermediul unui cablu ethernet și îl introduceți în priză. Adaptorul receptor îl conectați la priza la care doriți internet iar din aceasta veniți cu un cablu ethernet la calculator. Fiecare adaptor vine cu patru porturi LAN, deci montarea mai multor dispozitive este foarte simplă. Alimentarea acestora se face din priza din perete, deci nu aveți nevoie de cabluri suplimentare.
Hardwareul adaptoarelor ASUS PL-X52P este perfecționat astfel încât să nu fie perturbat de fluctuațiile de tensiune iar conexiunea să rămână cât mai stabilă. Adaptoare suportă viteze de 500Mbps fiind suficient de rapide pentru majoritatea sarcinilor zilnice. Nici siguranța datelor nu a fost trecută cu vederea. ASUS PL-X52P criptează datele transmise pe 128 biți.Un adaptor cântărește numai 285 de grame și măsoară 140mm x 75mm x 42.4mm.