HomeStiriASUS a lansat placa de bază TUF Sabertooth 990FX R3.0
ASUS TUF Sabertooth 990FX R3.0

ASUS a lansat placa de bază TUF Sabertooth 990FX R3.0

ASUS a anunțat TUF Sabertooth 990FX R3.0, o nouă placă ATX cu un camuflaj digital exclusiv și totodată, primul model TUF cu iluminare ASUS Aura LED încorporată. Bazată pe un chipset AMD 990FX/SB950 și fiind compatibilă cu procesoarele AMD pe socket AM3+, TUF Sabertooth 990FX R3.0 dispune de SafeSlot, un slot PCI Express ranforsat, trimis spre patentare și de indicatorul Q-LED pentru urmărirea procesului de inițializare.

Cea mai nouă placă de bază TUF include, de asemenea, trei porturi USB 3.1 Type-A și un port reversibil Type-C, oferind componente TUF testate la standarde militare, TUF ESD Guards 2 împotriva descărcărilor electrostatice, TUF LANGuard pentru rețele fiabile și cinci ani de garanție.

Iluminare Aura RGB: Prima placă TUF cu iluminare LED
TUF Sabertooth 990FX R3.0 este prima placă de bază TUF ce integrează Aura, iluminarea LED, exclusivă ASUS. Aura iluminează sistemele ce au la bază TUF Sabertooth 990FX R3.0 cu un spectru nesfârșit de culori, având efecte luminoase fascinante, ce pot fi sincronizate cu produsele compatibile Aura din portofoliul ASUS. Trei zone distincte de iluminare aflate pe placă permit modelului TUF Sabertooth 990FX R3.0 să genereze o strălucire multicoloră.

ASUS TUF Sabertooth 990FX R3.0

ASUS TUF Sabertooth 990FX R3.0

Aura include un control software foarte simplu pentru personalizarea iluminatului LED. Interfața intuitivă pune la dispoziția utilizatorilor un instrument pentru efecte luminoase multi-colore, incluzând pulsații luminoase, schimbarea intensității luminoase în funcție de temperatura procesorului sau pulsația în funcție de ritmul muzicii.

Design solid, construit să reziste: Camuflaj digital și indicator Q-LED
TUF Sabertooth 990FX R3.0 afișează estetica conceptului TUF, modelul digital de camuflaj militar fiind imprimat direct pe placă. Acest concept al puterii militare este sugerat și de SafeSlot, slotul PCIe reinventat de ASUS și proiectat să ofere fixare superioară și rezistență la forfecare. Slotul este fabricat printr-un singur proces tehnologic ce presupune injectarea plasticului peste metal, obținându-se un slot inert, ce este ancorat ferm pe placa de bază cu puncte de sudură adiționale.

TUF Sabertooth 990FX R3.0 dispune de Q-LED, o sursă de lumină vizibilă de la exterior, ce oferă utilizatorului indicii despre stadiul procesului de inițializare, cu o indicare clară a cinci operațiuni vitale.

Durabilitate și conectivitate de ultimă generație: Componente TUF, ESD Guards 2, Garanție 5 ani și USB 3.1
TUF Sabertooth 990FX R3.0 include Thermal Radar 2, ce are acum abilitatea de controla în mod direct ventilatoarele plăcii video, precum și pe cele ale carcasei. Numeroșii senzori pot monitoriza în timp real temperaturile plăcii de bază și pe cele ale altor componente cheie, având o modalitate de control simplă ce permite optimizarea printr-un singur click. TUF Sabertooth 990FX R3.0 este construită cu piese TUF, fiind suficient de rezistentă pentru cele mai solicitante condiții, chiar și în sarcină crescută.

Bobinele cu aliaje TUF sunt fabricate prin utilizarea de materiale greu oxidabile, eliminând căldura cu 13% mai rapid decât alegerea precedentă, în timp ce condensatori metalici rezistă cu 20% mai bine la temperaturi ridicate, având o durată de viață de două ori mai mare decât a condensatorilor solizi standard. În construcție a fost integrată și tehnologia TUF ESD Guards 2 ce protejează numeroasele porturi împotriva descărcărilor electrostatice. Concepută să fie de două ori mai rezistentă decât înainte, TUF ESD Guards 2 acoperă toate porturile USB și conectorii aflați pe panoul din spate, testele la nivel de pin arătând soliditatea noului standard TUF.

ASUS TUF Sabertooth 990FX R3.0

ASUS TUF Sabertooth 990FX R3.0

TUF Sabertooth 990FX R3.0 dispune de sistemul de protecție LANGuard. Protecția pentru rețea, la nivel hardware, certificată la standarde militare, utilizează o tehnologie de cuplaj prin semnal și condensatorii premium, pentru a asigura o conexiune fiabilă și o rată mai bună de transfer. Componentele sunt protejate împotriva descărcărilor electrostatice și sunt de 2.5 ori mai rezistente la supratensiune.

Fiecare placă de bază TUF trece prin cele mai dure teste din industrie pentru a fi pregătită pentru orice sarcină, în orice fel de scenariu. În laboratoarele de dezvoltare, plăcile sunt expuse la șocuri de temperatură, fiind încălzite la 95°C și mai apoi înghețate la -45°C. Mai departe, plăcile sunt îndoite, lovite și aruncate, trecerea acestor teste însemnând că placa TUF Sabertooth 990FX R3.0 este certificată pentru fiabilitate 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Aceste teste conferă și mai multă încredere, ASUS oferind o garanție de 5 ani pentru fiecare placă de bază TUF Sabertooth 990FX R3.0.

TUF Sabertooth 990FX R3.0 dispune de cele mai noi soluții de conectivitate având trei porturi USB 3.1 Gen 2 Type-A și unul Type-C reversibil pentru viteze de transfer de până la 10Gbps. Portul USB 3.1 este compatibil cu dispozitivele USB existente. Noua placă de bază mai include un conector PCI Express 3.0 x4 M.2 pentru SSD-urile interne, fiind compatibilă cu dispozitivele de până la 110mm (tip 22110).

Specificații TUF Sabertooth 990FX R3.0

Procesor/ socket AMD Socket AM3+ pentru AMD FX (până la opt nuclee)
Suport pentru procesoare AMD 220W
Tehnologie AMD Cool ‘n’ Quiet
Chipset AMD 990FX/SB950
Memorie 4 x DIMM, până la 32GB, DDR3 1866MHz
Dual-channel
Sloturi de extensie 3 x PCI Express 2.0 x16 (dual x16/x16, triplu x16/x8/x81 x PCI Express 2.0 x16 (x4)
2 x PCI Express 2.0 x1
Suport Multi-GPU GPU NVIDIA SLI sau AMD CrossFireX
Stocare 5 porturi SATA 6Gbps cu suport RAID 0, 1, 5, 10Socket M.2 cu M key, tip 2242/2260/2280/22110 (mod SATA/PCIe)
Rețea/LAN 1 x Intel I211 gigabit LAN
ASUS Turbo LAN și TUF LANGuard
Audio Realtek ALC1150 8-canale codec audio high-definition
USB 1 x USB 3.1/3.0/2.0 Type-C (panou spate)
3 x USB 3.1/3.0/2.0 Type-A (panou spate)
8 x USB 3.0/2.0 (4 pe placă; 4 panou spate)
8 x USB 2.0/1.1 (4 pe placă, 4 panou spate)
Dimensiuni/ form factor ATX (30.5 x 24.4cm)