ASUS a anunțat ZenWatch
ASUS a anunțat ZenWatch, primul său ceas motorizat de Android Wear, produs în parteneriat cu Google. ZenWatch este construit în mod special pentru a se conecta la telefoanele cu sistem Android, furnizând informații relevante atunci când sunt necesare, dar poate servi și ca un accesoriu elegant. ZenWatch urmează tradiția orologeriei de lux prin stilul său, designul axat pe detalii și prin utilizarea materialelor de înaltă calitate. Sticla curbată și carcasa care urmează conturul încheieturii, combinate cu o curea de piele cusută și o încuietoare unică oferă confort și transmit eleganță.
ZenWatch dispune de o gamă largă de teme interschimbabile pentru a se potrivi oricărui stil. Fiind un companion pentru telefoanele cu Android, ZenWatch furnizează informații la o simplă privire și vă permite să finalizați diverse operațiuni printr-o atingere sau comandă vocală. ZenWatch aduce frumusețea și ușurința în utilizarea unui Android Wear grație interfeței ASUS ZenUI. Utilizatorii telefoanelor ASUS se pot bucura de integrarea acesteia pe dispozitivele lor și pot experimenta aplicațiile exclusive ZenUI, precum What’s Next și Do It Later într-un mod mai convenabil ca niciodată.
Combinând senzori sofisticați și confortul de zi cu zi, ZenWatch devine un asistent personal ce urmărește o varietate de statistici, cum ar fi ritmul cardiac, numărul pașilor și nivelul de relaxare, ajutând utilizatorii să-și păstreze echilibrul și să atingă țintele propuse.
Măiestrie și finețe
Acordând atenție detaliilor, ASUS ZenWatch aduce tradiția orologeriei de lux pe dispozitivele cu Android Wear. Carcasa durabilă din oțel inoxidabil are mai multe straturi – o bandă aurie este așezată între două straturi de oțel. Carcasa este curbată pentru a crește confortul și aspectul stilat, iar partea frontală a ceasului este acoperită cu un strat de sticlă curbată pentru o mai bună utilizare, oferind o suprafață netedă pentru un răspuns prompt.
Cureaua din piele moale cusută oferă confort pe întreaga zi și dispune de o încuietoare unică ce permite închiderea și deschiderea rapidă. ZenWatch are un design universal ce se acomodează la orice mână, indiferent de mărime sau formă. Completând designul fizic, ZenWatch este oferit cu o mulțime de teme software ce pot fi schimbate instant. Varietatea de teme oferite permite utilizatorilor să-și personalizeze ceasul pentru a se potrivi oricărui stil, stări de spirit sau ocazii prin utilizarea unor teme tradiționale, elegante, pentru serviciu sau pentru o ieșire în oraș.
Companion inteligent
ASUS ZenWatch este compatibil cu toate telefoanele ce rulează Android 4.3 sau o versiune superioară, oferindu-le utilizatorilor o fereastră convenabilă pentru vizualizarea apelurilor, mesajelor, notificărilor sau a altor informații importante, fără a fi nevoie ca aceștia să scoată telefonul din buzunar sau din geantă. Atunci când este împerecheat cu aplicația ASUS ZenWatch Manager, ZenWatch furnizează o mai bună integrare cu telefonul și funcții avansate incluzând integrarea cu interfața ASUS ZenUI (pe telefoanele ASUS), Watch Unlock, Tap Tap, Cover to Mute și Find My Phone. Două funcții adiționale, Remote Camera și Presentation Control, sunt disponibile prin utilizarea ZenWatch cu aplicațiile ASUS Remote Camera și ASUS Remote Link.
ZenWatch funcționează ireproșabil cu telefoanele ASUS cu interfață ZenUI, permițând utilizatorilor să se bucure de versiunile optimizate ale aplicațiilor ASUS ZenUI cum ar fi What’s Next și Do It Later. What’s Next este o aplicație ce administrează sarcinile importante și întâlnirile – incluzând timpul și locul, precum și anulările – alături de prognoza meteo, zielele de naștere și evenimentele aniversare importante. Do It Later amintește utilizatorilor ASUS, exact la momentul potrivit, lista sarcinilor de îndeplinit. Emailurile noi, mesajele text și apelurile pierdute sunt integrate, de asemenea, cu Do It Later, utilizatorii având posibilitatea să creeze alerte pentru a răspunde mai târziu la mesaje și apeluri.
Watch Unlock transformă ZenWatch într-o cheie universală ce permite utilizatorilor să deblocheze telefoanele sau tabletele prin simpla atingere a ceasului. Watch Unlock oferă un echilibru între securitate și ușurința în utilizare, ajutând utilizatorii să-și protejeze informațiile personale, fără a fi nevoiți să tasteze o parolă sau un PIN.
Cu Tap Tap, utilizatorii pot adăuga funcțiile ZenWatch favorite ce pot fi activate prin dubla atingere a ecranului. Remote Camera oferă noi oportunități pentru fotografie, afișând imaginea preluată de camera foto de pe telefon pe ZenWatch. Această funcție permite realizarea de fotografii din unghiuri imposibile cum ar fi ridicarea telefonului în timpul unui concert peste mulțime. Remote Camera este o aplicație utilă atunci când sunt realizate fotografii de grup, permițând fotografului să compună fotografia, să declanșeze și să verifice rezultatul final fiind totodată inclus în cadru.
Cover to Mute oferă o modalitate facilă de a opri sonorul unui apel prin simpla așezare a mâinii peste ecran, evitând situațiile în care un apel îi poate deranja pe cei din jur. Funcția Cover to Mute poate fi utilizată și pentru oprirea alarmei. Find My Phone ajută utilizatorii să-și găsească telefoanele prin activarea de la distanță a unui semnal sonal. Alternativ, ASUS ZenWatch Manager de pe smartphone poate fi utilizat pentru a găsi ceasul ZenWatch făcându-l să vibreze sau să lumineze intermitent. Presentation Control transformă ZenWatch într-un dispozitiv de comandă de la distanță pentru o prezentare de business. Utilizatorii pot naviga între cadre, pot urmării progresul prezentării și pot menține privirea pe ceas pentru o prezentare eficientă.
Centru de monitorizare
Fiind confortabil de purtat oriunde și integrând totodată senzori sofisticați, ASUS ZenWatch este un centru de monitorizare ce ajută utilizatorii să-și mențină un stil de viață sănătos și echilibrat.
Utilizând senzorul bio integrat, ZenWatch măsoară nivelul de relaxare și afișează pe baza măsurătorilor un scor de relaxare ușor de înțeles de către utilizatori. În funcție de scor, ZenWatch oferă sfaturi pentru a crește nivelul de relaxare și pentru a reduce stresul. Scorul de relaxare este înregistrat în aplicația ASUS ZenUI Wellness, astfel încât utilizatorii să-și poată monitoriza nivelul de relaxare. În timp ce utilizatorii poartă ceasul ZenWatch, aplicația Wellness generează o combinație de statistici incluzând numărul de pași, caloriile arse, durata de activitate, ritmul cardiac, intensitatea exercițiilor și nivelul de relaxare.
Statisticile sunt prezentate ca un calendar informativ și sunt sintetizate la sfârșitul săptămânii oferindu-le utilizatorilor informații despre stilul de viață. Utilizatorii pot seta ținte de atins cum ar fi numărul de pași dintr-o zi și mai apoi să monitorizeze aceste ținte propuse pe ZenWatch și în aplicația Wellness. Rezumatele includ grafice atractive ce sunt ușor de interpretat și analizat, fiind utile pentru viitoarele activități.
Specificații ASUS ZenWatch
ASUS ZenWatch | |
Procesor | Qualcomm Snapdragon 400 1.2GHz |
Sistem de operare | Android Wear |
Memorie & stocare | 512MB RAM 4GB EMMC |
Display | AMOLED 1.63-inci, 320 x 320, 278ppi touch |
Lentilă | Curbată 2.5D Corning Gorilla Glass 3 |
Senzori | Senzor 9-axe, Senzor Bio |
Bluetooth | Bluetooth 4.0 |
USB Port | Micro USB |
Audio | Microfon încorporat |
Baterie | Li-polimer 1.4Wh |
Rezistent la apă | IP55 |
Colori | Argintiu cu strat roz-auriu Curea de piele maro |
Dimensiuni | 50.6 x 39.8 x 7.9-9.4mm |
Greutate | Corp: 50g Curea: 25g |