HomeStiriASUS lansează în România placa video Strix RX 480
ROG Strix RX 480

ASUS lansează în România placa video Strix RX 480

Republic of Gamers (ROG) a lansat pe piața românească Strix RX 480, o placă video pregătită pentru realitatea virtuală, cu performanțe superioare, răcire avansată, fiabilitate și un stil ce poate fi personalizat. Motorizată de cele mai noi unități de procesare AMD Radeon RX 480, tactate la 1330MHz în mod OC, aceasta oferă performanțe cu 15% mai rapide în 3DMark Fire Strike Extreme și viteze cu 19% mai rapide decât modelul de referință în Hitman și Doom.

ROG Strix RX 480 este însoțită de tehnologii exclusive ASUS, incluzând DirectCU III cu design patentat pentru ventilatorul 0dB, ce furnizează un flux maxim de aer, menținând temperaturile cu 30% mai scăzute, iar nivelul de zgomot de 3 ori mai redus.

ROG Strix RX 480

ROG Strix RX 480

ASUS FanConnect dispune de conectori cu ajutorul cărora pot fi controlate ventilatoarele sistemului în funcție de temperatura plăcii grafice, obținându-se o răcire suplimentară. Tehnologia de top Auto-Extreme și componentele Super Alloy Power II asigură fiabilitate și calitate premium. ROG Strix RX 480 facilitează personalizarea sistemului de gaming prin iluminarea Aura RGB Lighting.

Designul prietenos cu dispozitivele de realitate virtuală, cu două porturi HDMI, le permite gamerilor să mențină conectat dispozitivul VR și monitorul în același timp pentru un joc cu adevărat imersiv, disponibil în orice moment. Alături de placă, utilizatorul poate găsi aplicațiile GPU Tweak II cu XSplit Gamecaster pentru reglaje intuitive și streaming instant.

Sistem de răcire de ultimă generație: DirectCU III cu ventilatoare patentate și ASUS FanConnect

ROG Strix RX 480 este echipat cu răcirea ASUS DirectCU III, conductele fabricate din cupru fiind puse în contact direct cu nucleul grafic, pentru a transporta căldura departe de GPU, depășind cu mult designul de referință.

Tehnologia DirectCU III include ventilatoare 0dB, cu design patentat, ce oferă un flux maxim de aer și îmbunătățesc presiunea statică deasupra heatsink-ului cu până la 105%, în timp ce zgomotul în funcționare este de trei ori mai redus, comparativ cu plăcile de referință.

ROG Strix RX 480

ROG Strix RX 480

ROG Strix RX 480 este dotată, de asemenea, cu tehnologia ASUS FanConnect. În timpul jocurilor, placa video se încălzește mai mult decât procesorul, însă ventilatorul operează în funcție de temperaturile atinse de acesta din urmă, rezultând o răcire ineficientă. ASUS FanConnect rezolvă această problemă prin intermediul a patru pini controlați de GPU, conectați la ventilatoarele sistemului pentru a oferi o răcire suplimentară.

Calitate premium și fiabilitate: Tehnologie Auto-Extreme cu Super Alloy Power II

Toate plăcile grafice ASUS sunt produse utilizând tehnologia Auto-Extreme, un vârf al industriei ce beneficiază de procese de producție automatizate 100%, materiale premium și noi standarde de calitate. Tehnologia Auto-Extreme asigură consistența calității precum și îmbunătățirea performanțelor și a longevității produsului. Acest nou proces de producție este mai prietenos cu mediul înconjurător, eliminând chimicalele dăunătoare și reduce consumul de energie cu până la 50%.

Componentele Super Alloy Power II îmbunătățesc eficiența, reduc pierderile de putere și zgomotul electronic cu până la 50% și ating temperaturi ce sunt cu până la 50% mai joase față de modelul de referință.

Un stil propriu de joc: Aura RGB Lighting și porturi HDMI pentru VR

ROG Strix RX 480 include iluminatul ASUS Aura RGB pe ambele părți ale plăcii. Această tehnologie de iluminare este capabilă să afișeze milioane de culori și șase efecte diferite pentru personalizarea totală a sistemului. ROG Strix RX 480 are de asemenea, un design prietenos cu dispozitivele VR grație celor două porturi HDMI ce permit utilizatorilor să conecteze dispozitivul VR și monitorul în același timp, astfel încât aceștia să se bucure de o experiență cu adevărat imesivă, fără a fi nevoie să schimbe cablurile.

ROG Strix RX 480

ROG Strix RX 480

Reglaje intuitive: GPU Tweak II cu XSplit Gamecaster

Cu o interfață grafică redesenată, GPU Tweak II facilitează overclockingul mai mult ca oricând, păstrând opțiunile avansate pentru utilizatorii experimentați. Cu un singur click, funcția Gaming Booster maximizează performanțele sistemului prin închiderea proceselor redundante și alocarea automată a resurselor necesare.

O licență premium XSplit Gamecaster, valabilă un an, cu valoarea comercială de 99USD, face posibilă transmisia pe internet sau înregistrarea acțiunii de pe ecran. Fereastra suprapusă într-un colț, pe ecran, afișează frecvențele plăcii grafice, temperatura, utilizarea VRM și butoanele de control pentru GPU Tweak II, astfel încât, jucătorii să poată alege profilul de joc și să crească performanța sistemului cu un singur click.

Preț și disponibilitate

Placa video ROG Strix RX 480 este disponibilă în România la un preț de aproximativ 1360 lei (TVA inclus). Modelul ROG STRIX-RX480-O8G-GAMING este comercializat la prețul de aproximativ 1495 lei (TVA inclus).

Specificații

ROG STRIX-RX480-O8G-GAMING

  • 1310MHz frecvență în mod gaming
  • 1330MHz frecvență în mod OC
  • PCI Express 3.0·   OpenGL 4.5
  • Memorie 8GB GDDR5
  • Interfață memorii 256-bit
  • 1 x Native DVI-D
  • 2 x Native HDMI 2.0
  • 2 x Native Display Port 1.4

ROG STRIX-RX480-8G-GAMING

  • 1266MHz frecvență în mod gaming
  • 1286MHz frecvență în mod OC
  • PCI Express 3.0
  • OpenGL 4.5
  • Memorie 8GB GDDR5
  • Interfață memorii 256-bit
  • 1 x Native DVI-D
  • 2 x Native HDMI 2.0
  • 2 x Native Display Port 1.4