ASUS ExpertBook B9 OLED (B9403CVA), cel mai ușor laptop business cu ecran OLED de 14 inchi
A fi sau a nu fi în business… asta e întrebarea existențială a antreprenorului sau a managerului de top care caută nonstop perspectiva cea mai bună, creșterea și stabilitatea afacerii în fața atâtor provocări existente pe piață. Un suport în acest sens e tehnica adecvată, adică infrastructura IT și stațiile de lucru, care ajută prin performanță optimă, productivitate cât mai bună, disponibilitate cât mai mare și securitate. Dedicăm acest material unui laptop special care elimină orice constrângere tehnică și ajută un director executiv să-și atingă randamentul maxim atunci când operează un notebook, și anume unul care transmite vizual statutul de Expert în domeniu.
E vorba de ExpertBook B9 OLED, codificat B9403CVA – cel mai ușor laptop business cu ecran OLED de 14”.
- Cât de mult contează greutatea unui laptop când utilizatorul e mereu pe drum?
- Dar un ecran OLED de cea mai bună calitate, când mediul de lucru se schimbă de câteva ori pe zi?
- Dar o autonomie de peste 11 ore într-un scenariu office?
Urmărește prezentarea video a laptopului ExpertBook B9 OLED (B9403CVA)
În principiu, dacă încape ușor într-un rucsac, orice dispozitiv este considerat a fi unul portabil. Dar există portabilitate la modul general și apoi există combinația între dimensiunile compacte și greutatea redusă în cazul lui ExpertBook B9 OLED. Când vezi un laptop subțire, te cam aștepți să fie și ușor, dar B9 OLED te va surprinde, cântărind numai 990 de grame.
A fost proiectat pentru a oferi o mobilitate fără precedent în mediul de afaceri, având o carcasă complet metalică, realizată dintr-un aliaj premium de magneziu-litiu. Deci, nu e doar ultra-ușor, ci și durabil.
Procesul de producție – numit Thixomolding – reduce cu 29% materialele utilizate și scade cu 75% timpul de fabricație. Mai mult, carcasa conține în final până la 70% metal reciclat post-industrial, reducându-se semnificativ impactul asupra mediului. E un laptop care vine în întâmpinarea companiilor dedicate principiilor sustenabile. După acest proces, tehnologia de frezare CNC îi modelează carcasa, asigurând o asamblare etanșă și prevenind pătrunderea prafului sau a umezelii, sporind în acest mod durabilitatea și stabilitatea.
ExpertBook B9 OLED nu este doar cel mai ușor laptop business cu ecran OLED de 14 inchi al momentului, ci este și unul dintre cele mai rezistente. Balamalele și porturile I/O beneficiază de suporturi din oțel inoxidabil de înaltă rezistență. În plus, elementele de cauciuc atașate la placa de bază a laptopului și la șuruburile bateriei amortizează șocurile. Aceste caracteristici, împreună cu rezistența crescută a carcasei conferă o durabilitate incredibilă. Una dovedită: laptopul a fost testat pentru un total de 13 categorii și până la 28 de proceduri riguroase pentru a satisface testele militare americane 810H.
Laptopul are un finisaj Star Black, cu nuanțe de roșu și verde care apar, în funcție de modul în care cade lumina pe suprafață. Mici particule strălucitoare încorporate în stratul de acoperire imită stelele. Pe capac are un indicator LED de stare, care se aprinde automat în roșu atunci când ești ocupat într-un meeting. Astfel, echipa ta va ști să nu te deranjeze în acel moment!
ExpertBook B9 OLED dispune de un ecran OLED HDR de 14 inchi, în format 16:10. Ecranul nu numai că suportă o rezoluție de până la 2880 x 1800 pixeli, dar oferă și un raport de contrast impresionant, de 1.000.000:1, un timp de răspuns de 0,2 ms, o luminozitate maximă de 400 de niți și o nuanță de negru profund, oferind experiențe de vizionare mai luminoase și mai detaliate.
Pe lângă acoperirea de 100% a spațiul de culoare cinematografic DCI-P3 și suportul HDR, ecranul e certificat VESA DisplayHDR™ 600 True Black și e validate PANTONE, asigurând reproducerea fidelă a culorilor și un contrast dinamic ridicat. Totodată, panoul OLED emite cu 70% mai puțină lumină albastră dăunătoare decât unul LCD, iar certificarea de la TÜV Rheinland garantează că dispozitivul respectă standarde înalte de siguranță și calitate.
Laptopul este echipat cu un procesor Intel® Core™ i7-1355U de generația a 13-a, ce dispune de o nouă arhitectură hibridă, care oferă o combinație unică de nuclee de performanță și de eficiență. Primele sunt concepute pentru a maximiza performanța și capacitatea de reacție pe un singur fir de execuție pentru sarcinile de lucru intensive, în timp ce nucleele eficiente oferă performanță multi-fir pentru sarcinile care pot rula în paralel (cum ar fi redarea imaginilor), pentru multitasking.
Fiind proiectat împreună cu Intel, ExpertBook B9 este certificat Intel Evo™, ceea ce garantează o experiență mobilă de excepție, inclusiv revenirea instantanee din standby, sincronizarea perfectă cu orice telefon, video și sunet optim în apelurile video, redare conținutului video online fără încetinire, conectivitate WiFi excelentă și o autonomie a bateriei de o zi întreagă.
Autonomia lui ExpertBook B9 OLED
Laptopul are o baterie de 63 de wați-oră, care oferă o autonomie incredibilă de până la 11 ore și o funcție de încărcare rapidă. Nivelul ajunge de la 1% la 50% în doar 36 de minute.
Sistemul de răcire de pe ExpertBook B9 OLED
Sistemul de răcire ingenios îi permite lui ExpertBook B9 OLED să atingă performanțe termice fără compromisuri, în ciuda designului subțire și ușor. În comparație cu modelul anterior, sistemul termic dispune de ventilatoare cu eficiență dublă, care nu numai că reduce temperatura procesorului cu 27%, dar reduce și zgomotul de funcționare cu 32% la aceeași temperatură și scade consumul de energie cu 46% pentru a maximiza eficiența.
În plus, ambele ventilatoare dispun de sistemul de îndepărtare a prafului, care va inversa sensul de rotire pentru a îndepărta praful la pornirea laptopului.
Pentru cei care călătoresc în interes de afaceri, videoconferințele sunt la ordinea zilei, iar laptopul îi ajută cu tehnologia de anulare a zgomotului prin AI, care asigură comunicații vocale clare, cu un nivel minim de distragere a atenției. B9 OLED include o nouă cameră AiSense, care dispune și de paravan pentru intimitate. Din panoul MyASUS, poți alege între efectele de optimizare a iluminării, estomparea fundalului, urmărirea ochilor și mișcării pentru a te prezenta în cea mai bună imagine, oricând și oriunde.
Toate porturile pentru un business reușit
Chiar dacă este super-subțire și ușor, ExpertBook B9 OLED oferă două porturi Thunderbolt 4 USB-C, cu viteze de transfer de date de până la 40 Gbps și încărcare rapidă. Laptopul are, de asemenea, un port HDMI 2.1 (TMDS) de dimensiuni normale, un port USB 3.2 Gen 2 Type-A și o mufă audio combo de 3,5 mm.
În plus, ExpertBook B9 OLED dispune și de un port Micro HDMI-to-LAN. Este inclus și un adaptor Micro HDMI-to-RJ-45, care permite conectivitatea ușoară la rețele Ethernet cu fir.
Laptopul integrează Bluetooth 5.3 și Intel WiFi 6E pentru viteze de top în rețeaua fără fir compatibilă, producătorul adăugând tehnologiile WiFi SmartConnect și un Stabilizator WiFi, pentru o conexiune stabilită, fără întreruperi.
Placa de rețea wireless tri-band WiFi 6E este compatibilă cu sistemele tradiționale WiFi 6 și Wireless-AC. De asemenea, va funcționa și cu rețelele vechi.
ExpertBook B9 OLED dispune de designul balamalei ErgoLift, care ridică cu 2° laptopul atunci când acesta este desfășurat la un unghi de 135°. Acest lucru permite o mai bună eficiență a admiterii aerului, îmbunătățește rezonanța audio, deoarece cavitatea creată acționează ca o cameră de sunet și, de asemenea, permite utilizatorilor să tasteze mai confortabil.
În pofida formatului compact, ExpertBook B9 OLED dispune de o tastatură de dimensiuni normale, cu taste optim spațiate și retro-iluminate pentru o tastare comodă în medii întunecate. Tastatura e rezistentă la vărsări accidentale de lichid de până la 400 cc.
Tastele confortabile prezintă o adâncitură subtilă de 0,15 mm și au o cursă de 1,5 mm – cea mai lungă din clasa sa de laptopuri de afaceri. În plus, laptopul este disponibil cu NumberPad, o tastatură numerică iluminată cu LED-uri integrată în touchpad, care suplinește lipsa tastelor numerice fizice din laptopurile compacte.