Care e faza cu tastatura și touchpadul ASUS ErgoSense?
Una dintre misiunile importante asumate de ASUS este aceea de a eleva interacțiunea dintre om și tehnologie la un nivel mai înalt și mai intuitiv decât oricând. Motiv pentru care, cele mai recente tastaturi și touchpad-uri ASUS ErgoSense sunt proiectate pentru a permite o experiență de tastare de neegalat, care este în perfectă armonie cu modul în care te miști, simți și atingi.
Confortul utilizatorului este pentru ASUS o prioritate absolută, motiv pentru care inginerii și designerii au colaborat strâns, pentru a putea oferi senzații incredibil de satisfăcătoare, cu o cursă a tastelor calculată cu precizie pentru tastaturile ErgoSense. În cazul touchpad-ului, designerii s-au concentrat pe glisarea lină și fină a degetelor, pe o suprafață care are un strat special, cu indice de frecare scăzut, și care rezistă la amprentele digitale, menținând zona de lucru ca nouă.
Cea mai spectaculoasă implementare a conceptului ErgoSense o regăsim la tastatura care vine la pachet cu Zenbook 17 Fold OLED (UX9702), pe care suntem siguri că mulți ați cumpăra-o imediat dacă ar fi disponibilă și separat. Ansamblul tastatură și touchpad ASUS ErgoSense Bluetooth cu care vine acest laptop are o grosime de numai 0,55 cm, oferind o tastare confortabilă și o acuratețe crescută.
Un exemplu de laptop puternic ce beneficiază de tastatura și touchpadul ErgoSense este Zenbook Pro 16X OLED (UX7602). Acesta are ecran tactil 4K OLED HDR 16:10 de 16 inchi, designul inovator AAS Ultra înclină automat tastatura pentru și mai mult confort, alături de optimizarea răcirii. Află detalii despre acest model.
Distanța dintre centrele a două taste adiacente este de 19,05 mm, ceea ce asigură o spațiere foarte confortabilă, reducând mult riscul unor apăsări eronate accidentale. În plus, capacele tastelor prezintă o curbură cu adâncimea de 0,2 mm, care ghidează precis degetele, potrivindu-se cu forma acestora. Indentația cu margini netede este realizată cu atenție pentru o senzație confortabilă, dar precisă, astfel încât degetele sunt ghidate ușor către punctul de contact ideal de pe taste. Un feedback tactil bun este important pentru a te anunța că apăsarea tastei a fost înregistrată.
Cursa lungă a tastelor de 1,4 mm îți permite să tastezi fără a fi nevoie să folosești prea multă forță. Iar sub capac se află o cupolă de cauciuc creată de experții în tastaturi de la ASUS, care garantează că forța de apăsare este la nivelul potrivit pentru o priză optimă pe taste.
Atenția dezvoltatorilor se extinde și la touchpad, care este prevăzut cu un strat de acoperire hidrofobic, care are un coeficient mare de contact.
Asta înseamnă că suprafața asemănătoare nanotech oferă un feedback mai fin pentru orice fel de mișcare de scrolling. E ca și cum ai atinge mătase! Stratul de acoperire PVD elimină amprentele și asigură o rezistență excelentă la uzură. De asemenea, face suprafața extrem de ușor de curățat. Și chiar și după mai mult de 10.000 de glisări, touchpad-ul va fi la fel de fin ca atunci când l-ai scos pentru prima oară din cutie.
Așadar, îți recomandăm să cauți mențiunea ASUS ErgoSense în lista de specificații a laptopurilor pe care intenționezi să le cumperi în viitor, întrucât oferă senzații superioare și un confort și un feedback fără precedent.