ROG Phone 5 este disponibil în România
Cel mai performant telefon de gaming al acestui an este deja disponibil în magazinele din țara noastră. ROG Phone 5 este un telefon inteligent de ultimă generație, ce beneficiază de o mulțime de optimizări pentru gaming, având capacitatea de a se transforma într-o adevărată consolă mobilă prin conectarea accesoriilor opționale.
Primele configurații disponibile în România
ROG Phone 5 este disponibil în magazinele specializate din România în următoarele configurații:
- ROG Phone 5 ZS673KS-1A012EU model Dual SIM, ecran AMOLED 6,78 inchi, platform mobilă Qualcomm Snapdragon 888, spațiu de stocare 256GB, memorie RAM 12GB, 5G, Phantom Black.
- ROG Phone 5 ZS673KS-1A014EU model Dual SIM, ecran AMOLED 6,78 inchi, platform mobilă Qualcomm Snapdragon 888, spațiu de stocare 256GB, memorie RAM 16GB, 5G, Phantom Black.
ROG Phone 5 are la bază o platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 888, ce aduce o serie de caracteristici de top precum tehnologia 5G și inteligența artificială. Ecranul AMOLED cu diagonala de 6,78 inchi, fabricat de Samsung, oferă o experiență de joc super-fluidă, cu o latență tactilă ultra-scăzută, având o rată de refresh de 144Hz.
Sistemul de răcire GameCool 5 centrează procesorul și împarte bateria în două unități a câte 3000mAh, câte una situată pe fiecare parte a procesorului. Prin această soluție tehnică este asigurată o mai bună distribuire a căldurii către toate colțurile carcasei. Camera de vapori 3D remodelată și foițele de grafit extinse ajută la răspândirea uniformă a căldurii de-a lungul dispozitivului, pentru a reduce acumularea de căldură în zona de mijloc.